miercuri, 15 iulie 2009

Criza sărăceşte bugetul de stat cu 9 milioane de euro

Încasările la bugetul statului colectate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi sunt în scădere faţă de anul trecut cu aproximativ 9 milioane de euro. În primele şase luni ale acestui an s-au încasat la bugetul consolidat al statului 713 milioane de lei, mai puţin cu 35 milioane de lei decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. La capitolul buget de stat s-a încasat cu 33 milioane mai puţin decît anul trecut, la bugetul fondului de şomaj s-a înregistrat un minus de 5,8 milioane lei, iar la bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate s-a încasat cu 2,3 milioane mai puţin decât în primele şase luni ale lui 2008. Doar la capitolul asigurărilor sociale se observă o uşoară creştere, de la 260 milioane de lei la 267 milione lei.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Publice Galaţi, George Marinescu, a comunicat că instituţia are de recuperat şi arierate în valoare de 39 de milioane de euro, din care 18,7 milioane euro reprezintă arierate din 2008 şi 19,2 milioane de euro din cele constituite în cursul anului 2009. Reprezentanţii DGFP Galaţi consideră că principală cauză care a condus la scăderea volumului de încasări în perioada analizată faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost încetinirea activităţii economice.
Potrivit Oficiului Registrului Comerţului (ORG) Galaţi, de la începutul anului de 2009 şi până în prezent, în jur de 2.900 de societăţi au fost nevoite să pună capăt activităţii, ca efect al recesiunii economice, dar şi al unor măsuri fiscale extrem de controversate, precum celebra taxa „Pogea”. Dacă în 2008 pe parcursul primelor şase luni un număr de 381 de societăţi se aflau în insolvenţă, reorganizare sau faliment, în 2009 numărul acestora a atins cifra de 442.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu