O picătură din sângele vostru îi poate salva viaţa lui Florentin Dimofte

Dimofte Florentin, de 25 de ani, a suferit un grav accident - pneumo-hemotorax (acumulare de sânge în cavitatea pleurală). Tânărul este internat în stare gravă la Secţia Terapie Intensivă, la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi, şi are nevoie urgentă de sânge, o grupă foarte rară - 01 RH negativ.


Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte starea de sănătate. „Tânărul a fost operat azi noapte pe torace. Deocamdată, starea lui este stabilă dar rămâne foarte delicată", ne-a declarat doctorul Nicolae Bacalbaşa, şef secţie Terapie Intensivă.

Cine doreşte să-l ajute pe Florentin poate dona sânge la Centrul Medical de Trasfuzie din Galaţi sau poate contacta familia la: 0745.688 399.

Florentin Dimofte este student în ultimul an la Facultatea de Medicină din Galaţi. Nu ezitaţi să-l ajutaţi! O picătură din sângele vostru îi poate salva viaţa!

Două suflete "locuiesc" în ruinele Sălii Sporturilor

În Galaţiul anului 2010 , doi oameni trăiesc printre zidurile unei clădiri ce stă să cadă, fără apă sau măcar curent electric. Neagu Mircea şi Roxana Soare se adăpostesc de mai bine de nouă ani în fosta Sală a Sporturilor, laolaltă cu şobolanii care mişună între munţi de gunoaie şi de moloz. Mirosul este insuportabil din cauza celor care îşi fac nevoile acolo.

Până să ajungă aici, cuplul a locuit în Valea Jiului. Bărbatul, Mircea Neagu, a fost miner, iar femeia era casnică. Din 1997, viaţa lor a luat o întorsătură ciudată. Bărbatul a revenit în Galaţi şi s-a angajat la SC Unicom SA, fima care executa la acea vreme lucrări la Sala Sporturilor.

După un timp, lucrările au fost sistate, iar cei doi au rămas să locuiască acolo deoarece nu aveau locuinţă sau bani să de chirie. De atunci vieţuiesc în “sala iadului”, în aşteptarea unei locuinţe sociale. Nu beneficiază nici măcar de ajutor social din partea Primăriei.

“Nu am unde mă duce. Primăria cunoaşte problema mea de mult timp. Am solicitat o locuinţă la un cămin de nefamilişti, dar nu mi s-a acordat nici după opt ani. Nu primim niciun ajutor de la autorităţi”, ne spune mâhnit bărbatul.

Mâncăm ce ne aduc vecinii

Cei doi nu se dau la o parte din calea muncii. Bărbatul ne-a spus că momentan nu are un serviciu stabil, dar că munceşte zilnic unde găseste, iar femeia încearcă să scoată un ban din cântăritul persoanelor pe stradă. În plus, din când în când, mai primesc de la “vecini”, ba o haină, ba un bănuţ.

“De opt ani de zile, au ajuns să ne cunoască toţi vecinii. Avem mare noroc cu ei, pentru că ne ajută cu mîncare, haine, apă de consum şi cîteodată chiar şi cu bani”, ne-a spus Neagu.

Miros înţepător de urină

Cele două suflete îşi duc traiul de zi cu într-o cămăruţă şi un hol infect, plin de găuri, cărămizi, sticle de bere, fiind lipsiţi de două lucruri elementare: lumina electrică şi apa curentă pentru simplul motiv că, de câţiva ani buni, fosta Sală a Sporturilor este în paragină şi în continuă degradare.

Mai mult, familia se plânge că, mult timp, nu au avut nici posibilitatea de a se încălzi. De un an, bărbatul şi-a improvizat o sobă cu lemne pentru a se putea încălzi. Cînd şi când mai primesc haine de la vecinii din blocul de vizavi.

“Din cauza frigului îndurat am fost internaţi la spitalul TBC. Pentru lumină, noaptea ne folosim de o lanternă, iar apă aducem de prin vecini. Nu am mai văzut televizor de şase ani. Sincer vă spun, nu- mi amintesc care a fost ultima emisiune vizionată. Ştiu doar că îmi plăcea să mă uit la emisiuni de divertisment”, mărturiseşte cu lacrimi în ochi femeia.

Un student orb se destăinuie: „Nu-mi plâng de milă. Lupt!”

Povestea impresionantă a unui tânăr nevăzător care a avut puterea de a înfrunta destinul. La doar 22 de ani, Alin Maftei, este pasionat de fotografie, calculator şi radio. După terminarea facultăţii îşi doreşte să lucreze la Radio Europa FM.

Problemele de vedere ale lui Alin Maftei au apărut încă de la şase luni. A suferit mai multe operaţii în speranţa că va reuşi să vadă. Medicii i-au făcut chiar şi un implant de cristalin. Nu l-a ajutat prea mult. Cu ochiul drept nu vede deloc, iar cu cel stâng mai zăreşte câte ceva, dar în ceaţă.

În ciuda acestei deficienţe, nu se simte diferit faţă de ceilalţi şi doreşte să fie privit ca un om normal. „Am încetat demult să-mi mai plâng de milă. Lupt. Am învăţat să fac aproape toate lucrurile pe care le face un văzător. Prietenii mei sunt perfect sănătoşi", ne-a mărturisit Alin.

A învăţat limbajul orbilor

Nefiind în Galaţi nicio şcoală specială pentru nevăzători, a fost nevoit să meargă la Buzău. Lucrul acesta l-a ajutat mult, deoarece a învăţat să să se descurce singur. „A fost exact ca în armată. M-a ajutat mult. Am învăţat să mă orientez singur, să socializez şi să-mi fac prieteni. Nu regret nicio clipă faptul că am fost departe de casă", spune tânărul.

După absolvirea Şcolii Speciale a revenit în Galaţi şi a susţinut examenul pentru facultate. Şi-ar fi dorit să urmeze cursurile Facultăţii de Jurnalism, dar întâmplarea a făcut să ajungă la Chimie Alimentară. Deşi i-a fost mai greu la început, cu timpul s-a adaptat şi a reuşit să ţină pasul cu ceilalţi studenţi.

Lipsa vederii a fost mai degrabă o provocare de a demonstra celor din jur că poate să facă aceleaşi lucruri ca un văzător: „Am învăţat să mă adaptez în toate împrejurările, să simt liber, fără complexe. Cei care nu văd, sunt foarte organizaţi şi reţin orice mic detaliu. La cursuri nu notez nimic, doar ascult. Cei mai mulţi profesorii înţeleg situaţia mea", povesteşte Alin.

Are ca pasiuni fotografia, calculatorul şi radioul. Pentru a naviga pe internet se ajută de un sintetizator vocal, care îl îndrumă ce paşi trebuie să urmeze. Anul acesta va absolvi facultatea şi îşi doreşte să lucreze într-un Radio.

Mizează pe alte simţuri


„Cei mai mulţi nevăzători se orientează spre meseria de maseur sau asistent de fizioterapie, pentru că au simţul tactil foarte bine dezvoltat. Eu pot spune că m-am specializat pe partea de radio şi calculator. De exemplu, pot desface un calculator, piesă cu piesă, şi apoi să le montez la loc", povesteşte tânărul.

Pe stradă a învăţat să se descurce singur. A mai căzut, s-a ridicat şi a mers înainte: „Cu timpul am învăţat să cad fără să mă lovesc prea tare. Ca să-mi forţez ochii merg cât mai mult pe stradă şi ascult muzică la căşti. Cel mai mult îmi place radio Europa FM", spune Alin.

Campioni la şah şi atletism

Nu sunt puţine persoanele fără vedere care fac sport. Chiar sport de performanţă. La Asociaţia Nevăzătorilor din Galaţi există printre orbi campioni la şah şi atletism. Mai există un sport, specific nevăzătorilor, numit GLOBAL, un soi de joc cu minge sonoră, prevăzută cu clopoţei.

De asemenea, ei sunt foarte pricepuţi la masaj. „Avem un număr de 27 de maseuri, care lucrează la Spitalul Judeţean, Spitalul „Sf.Ioan", Spitalul CFR şi Baia Comunală. Sunt foarte preferaţi de bolnavi pentru că fac un mesaj de calitate", susţine Ioan Lepădatu, preşedintele asociaţiei. În prezent, din Asociaţie fac parte aproximativ 900 de nevăzători.

Uniţi pentru totdeauna de tragedia „Mogoşoaia”

Cel mai mare naufragiu românesc nu a adus doar suferinţă, ci şi legături sufleteşti speciale. Accidentul „Mogoşoaia”, din 10 septembrie 1989, care a adus moartea a aproape 200 de oameni, a creat relaţii deosebite între supravieţuitori şi salvatori.

Fatidica zi de 10 septembrie 1989 a rămas pentru totdeauna întipărită în mintea căpitanului Costică Gheorghe. Era marinar pe un vapor de manevră şi aştepta schimbul de tură. Din cauza ceţei dese, pasagerul Mogoşoaia a plecat din Galaţi cu o întârziere de 10 minute. Trebuia să plece la 8.00 şi a plecat la 8.10.


Primul martor ocular

„La 8.20 a fost în dreptul Bazinului Nou, unde era un ponton de acostare. Acolo eram eu. Aşteptam schimbul de tură. Am auzit semnalele de ceaţă şi mi-am dat seama că e pasagerul Mogoşoaia. Pe măsură ce se apropia auzeam un huruit. S-a creat o fereastră de limpezime în ceaţă şi am văzut prova pasagerului Mogoşoia şi prova convoiului bulgăresc „Petar Karamincev”.

„Stăteam la balustradă. Şi am strigat la colegi: «Veniţi să vedeţi o întâlnire între un pasager şi un convoi bulgăresc!». În următoarele două minute am văzut ciocnirea dintre cele două nave. Am auzit o rumoare de strigăte de groază. În clipa aceea am urcat repede la comandă şi am anunţat Dispeceratul Galaţi”, povesteşte căpitanul Costică Gheorghe.

În trei minute a pornit motoarele şi a plecat cu echipa la locul accidentului. Când a ajuns acolo pasagerul Mogoşoaia era cu fundul în sus. Se putea vedea doar o elice şi două cârme. În procesul care a avut loc atunci şi după 1990, a fost considerat primul martor ocular al tragediei.

Atunci i-a salvat şi viaţa lui Eugen Malihen, băieţelul de patru ani, care în aceea zi neagră şi-a pierdut părinţii, doi fraţi, trei verişori, un unchi şi o mătuşă.

„L-am găsit între doi muncitori, care au luat pasagerul pentru a se duce acasă. Apa era foarte rece, iar dacă mai întârziam nici ei nu mai rezistau. Am apucat de i-am salvat, iar în clipa următoare vasul s-a scufundat”, îşi aminteşte Costică Gheorge.

„Momentele acelea au fost foarte dureroase. Era încremenit, mut şi avea ochii de sticlă. L-am dus în cabină, l-am învelit în pătură să se încălzească şi am chemat salvarea. Nici nu am mai avut curaj să-l întreb cum se numeşte. A fost dus la spital, iar după acea am pierdut legătura”, povesteşte Costică Gheorghe.

Au urmat nenumărate declaraţii începând cu Procuratura Bucureşti, Procuratura Galaţi, Miliţie şi Căpitănie. L-au pus să deseneze zeci de schiţe cu accidentul.
„Mi-a rămas întipărită în minte acea zi. Aş face şi acum schiţa perfectă. S-a întâmplat să plâng ca un copil, de fiecare dată când vedeam un copil de vârsta lui Eugen”, spune căpitanul.

Mâna destinului a făcut ca Eugen să-şi câştige pâinea tot cu ajutorul Dunării care i-a înghiţit familia. A ajuns marinar pe împingătorul Mercur 201 şi aici l-a reîntâlnit pe cel care i-a salvat viaţa. Au rămas buni prieteni.

„Ne-am regăsit în 2006. Nu mi-l imaginam aşa cum este acum. El era proaspăt angajat ca marinar. Un coleg mi-a spus că el este băiatul căruia i-am salvat viaţa. Nu mi-a venit să cred. A fost ca o răsplată de la Dumnezeu”, povesteşte Costică Gheorghe.

„Al doilea tată”

„Este omul care mi-a salvat viaţa şi ca un al doilea tată. Nu cred că sunt cuvinte să exprim ceea ce simt. De la momentul accidentului nu-mi amintesc prea multe. Ştiu doar că era multă apă în jurul meu”, ne-a spus cu emoţie în glas Eugen.

Vrea să-i fie părinte spiritual

Povestea lui Eugen Malihen şi Costică Gheorghe merge mai departe. Căpitanul ne-a dezvăluit că îşi doreşte să-l cunune pe „băiatul cu bidonul”. „Vom rămâne legaţi sufleteşte pentru totdeauna. Îmi doresc să-i devin naş spiritual. Trebuie doar să mă ajute Dumnezeu”, ne-a spus Costică Gheorghe.

Regretă însă că au lucrat foarte puţin timp împreună pe acelaşi vas. „Din momentul reîntâlnirii am ţinut legătura. Vorbim la telefon, ne întâlnim pe bord, am mers în vizită la bunicii lui din Grindu, dar nu am avut ocazia să lucrăm împreună decât două luni. Mă tot lupt să-l iau cu mine pe vas. Mereu intervine câte ceva”, a încheiat căpitanul.

Faleza se prăbuşeşte în Dunăre

Zona de protecţie ecologică Faleza Dunării este în pericol de alunecare, din cauza construcţiilor ridicate în ultimii ani. Deşi există un studiu de consolidare, autorităţile nu l-au pus în practică şi au fost complice la distrugerea celei mai reprezentative zone din Galaţi.


Primarul Dumitru Nicolae a aruncat bomba: Faleza Dunării o ia la vale!. Terenul este extrem de precar din cauza eroziunii pe care o produce Dunărea la bază, dar şi din cauza faptului că Faleza a fost construită în anii 60, prin umplutură de pământ amestecat cu moloz. Pericolul este iminent şi din cauză că s-au ridicat foarte multe clădiri imense în zonă.

„Groapa de la Elice ne-a creat o mulţime de dificultăţi. Dacă nu găsesc soluţii financiare să stabilizez malul de jur-împrejur, vom avea o problemă greu de rezolvat. Potrivit unor investigaţii care nu au fost scoase la lumină la timp, rezultă că trebuie să consolidăm tot malul Falezei, pe o distanţă de aproximativ 10 kilometri”, a declarat primarul Nicolae.

Inginerul Mircea Chiriac, managerul SC Proiect SA, firmă specializată în construcţii, expertizări ale siguranţei şi stabilităţii construcţiilor, confirmă faptul că malul prezintă pericol de prăbuşire. „Din cauza unor probleme interne sau a unor sarcini suplimentare, precum construcţiile din zonă, există riscul ca malul să o ia la vale. Faleza este afectată de umezeală şi oricând se poate produce o prăbuşire a malului”, ne-a spus Mircea Chiriac.

Potrivit aceleaşi surse, există şi un studiu mai vechi realizat în 1999 de experţii de la IPTANA (Bucureşti). Proiectul presupunea amplasarea unor piloţi de beton la baza inferioară a Falezei. Studiul respectiv a fost ignorat de autorităţile locale, acordându-se la voia întâmplării autorizaţii de construcţie.

Motivul pentru care proiectul celor de la IPTANA nu a fost băgat în seamă de autorităţi l-am aflat chiar de la primarul Nicolae: „Nu am fost convinşi de gravitatea problemei şi nu i-am dat comanda. Vom lua legătura cu cei de la IPTANA, vom reactualiza studiul şi ne vom apuca de treabă. Vom încerca să obţinem o finanţare europeană. Îmi pare rău că nu am înţeles semnalul pământului mai devreme. Acum îmi dau seama că ar fi trebuit să o fac”.

Întrebat care vor fi vor fi costurile estimative pentru consolidarea malului Falezei, Dumitru Nicolae a răspuns : „Nu vreau să mă uit la cifre, pentru că o să leşin!”.

Autorizaţii de construcţii ilegale


Instabilitatea malului Falezei a fost semnalată şi de către autorităţile de mediu din Galaţi.

„Acolo este o zonă ecologică sensibilă. S-au făcut diverse studii, a venit şi specialist rus împreună cu o echipă de la Bucureşti. Degeaba. Primăria nu a ţinut cont de avertismentele lor şi a dat în continuare avize de construcţii. Eu le-am cerut să facă un studiu tehnic, care există şi acum la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Autorizaţii de mediu nu ne-au cerut.

Dunărea la bază lucrează şi trebuie găsită o soluţie. Pentru protejarea zonei eu am propus interzicerea ciculaţiei autovehiculelor grele, iar în weekend să fie închisă Faleza Superioară”, ne-a declarat Mihai Turcu, directorul Gărzii de Mediu Galaţi.