duminică, 22 februarie 2009

Noi sancţiuni în cazul bebeluşului nediagnosticat cu fracură de femur

Medicul ginecolog Iulian Ciubotaru şi medicul neonatolog Iulia Negrea, care au îngrijit bebeluşul născut pe 6 ianuarie, la Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei din Galaţi, nediagnosticat cu fractură de femur, după nouă zile de spitalizare, au fost sancţionaţi cu avertisment, potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, Costinela Georgescu.,,S-a înaintat propunerea Consiliului etic către Comisia de disciplină constituită la nivelul Spitalului Judeţean. Prima sancţiune a fost suspendarea celor doi şefi de secţie, iar ultima sancţiune, tot disciplinară, a fost avertisment pentru medicul ginecolog Iulian Ciubotaru şi medicul neonatolog Iulia Negrea, care a îngrijit copilul după naştere. Urmează să-şi spună punctul de vedere comisia din cadrul Colegiului Medicilor Galaţi faţă de atitudinea profesională a celor implicaţi în caz”,a declarat Costinela Georgescu, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi.
Cei doi medici suspendaţi, în data de 5 februarie, în cazul bebeluşului nediagnosticat cu fractură de femur, sunt şeful secţiei de obstetrică ginecologie, dr. Victoria Daniela Gogulescu şi şeful secţiei neonatologie, dr. Geta Mitrea. Eduard Dragomir, bebeluşul născut pe 6 ianuarie la Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, a fost externat de medici, după nouă zile de spitalizare cu piciorul rupt, fără ca doctorii să îi pună acest diagnostic şi fiind tratat doar cu comprese reci. După externarea bebeluşului şi a mamei sale din maternitatea spitalului gălăţean, copilul a fost internat la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, unde i s-a depistat fractură de femur. Tatăl bebeluşului, Robert Dragomir, a depus plângeri atât la Autoritatea Judeţeană de Sănătate Publică, cât şi la Colegiul Medicilor din Galaţi. Plângerea scrisă de Robert Dragomir, tatăl bebeluşului, depusă la Autoritatea Judeţeană de Sănătate Publică Galaţi se referă la o „eroare de diagnostic şi conduita terapeutică în tratarea copilului”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu