joi, 5 februarie 2009

Chebac plateste facturile de mobil ale copilului Dobrea, crescut la tâţa lui Durbacă


Directoarea suspendată de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, Marinela Dobrea, a vorbit la telefonul de serviciu, în perioada concediului medical, în lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut, de 3.200 euro. Referitor la aceasta situaţie, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi a declarat : “Constat cu uimire că, după un management defectuos, ies şi alte nereguli la suprafaţă– mă refer la cele patru telefoane pe care le are în dotare doamna Dobrea, pentru care sumele se ridică între 69 şi 70 de milioane de lei lunar, iar patru telefoane nu am văzut nici la premierul României, darămite la un director de Direcţie de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Surprinzător, pe unul dintre telefoane se dau SMS-uri pentru câştiguri cum ar fi la numărul 100 pentru concursul „Un Wolksvagen pe zi”, a precizat preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac. În conformitate cu ultima hotărâre a CJG, Marinela Dobrea este în continuare suspendată din funcţia de director a DGASPC, până la încheierea cercetărilor administrative. Decizia Comisiei de Disciplină va fi dată, conform legii, peste 3 zile.
Amintim că directoarea suspendată de la Direcţia pentru Protecţia Copilulu Galaţi, Marinela Dobrea, este acuzată că, prin intermediul unei rude, a primit mii de euro pentru angajările pe care le-a făcut în instituţie. În plus, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului au descoperit în instituţie nereguli financiare de ordinul a câteva mii de euro, iar un raport al Inspecţiei Sociale o acuză de management defectuos la două centre de plasament din Galaţi. Marinela Dobrea s-a prezentat astăzi la Comisia de Disciplină a Consiliului Judeţului, însă la finalul şedinţei a refuzat să dea a orice fel de declaraţii presei. „Nu comentez nimic, nu vreau să fac nicio declaraţie”, a spus aceasta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu